Copilul interior – cine este si ce emotii poarta inca

Se spune adesea ca grija si afectiunea pe care le primeste un copil reprezinta fundatia pe care poate sa se dezvolte armonios adultul de maine. Altfel spus, daca un copil descopera lumea intr-un mediu sigur si echilibrat, care ii ofera libertate si limite sanatoase deopotriva, este mult mai probabil sa isi formeze o perceptie corecta asupra lucrurilor si sa aiba si o buna imagine de sine.

Se intampla insa ca, adulti fiind, sa ne confruntam cu anumite dificultati care isi au radacinile in experientele timpurii. Unele dintre aceste dificultati sunt pastrate de ceea ce numim copil interior si se pot manifesta in arii importante din viata noastra (inclusiv in cadrul rolurilor de parinte sau de partener in cuplu), astfel ca adesea merita explorate, pentru a putea gasi noi modalitati de a le gestiona si de a ne imbunatati felul in care ne simtim pe dinauntru.

Ce este copilul interior?

”Copilul interior” este dificil de definit empiric. In general, se refera la parti ale inconstientului nostru care influenteaza felul in care functionam in prezent, parti formate sub influenta experientelor traite si a amprentelor emotionale din copilarie.

Cele doua „identitati” ale Copilului interior, fata de care fiecare dintre noi se raporteaza, aflandu-se mai aproape de una sau de celalalta, sunt:

  • „copilul ranit” – se manifesta ca urmare a unor dificultati in diferite etape ale dezvoltarii si/sau nevoi neimplinite sau blocaje. Sintagma se refera la imaginea de sine dezvoltata ca urmare a unor evenimente traumatice si la frica dezvoltata, adiacenta traumei.
  • „copilul ideal” (divin sau miraculos), care a fost neatins de abuz. Aici vorbim de copilul interior rezilient, care potenteaza latura noastra creativa, spontana, lipsita de cenzuri.

Cum „pastreaza” adultul din prezent situatiile dificile din copilarie?

Chiar daca nu ne dam seama intotdeauna, suntem foarte conectati cu „fatetele” copilului interior, care se pot manifesta in mai multe situatii.

  • De cele mai multe ori, felul in care ne vedem pe noi insine si felul in care ne reprezentam relatiile dintre oameni sunt bazate pe primele modele de relatii pe care le avem. Spre exemplu, exista  persoane care tresar sau se simt tensionate atunci cand au in preajma oameni care discuta rastit pentru ca in copilarie au fost martore la conflictele dintre parinti  si in momentele respective nu au primit siguranta sau consolare din partea unei persoane apropiate.
  • Relatiile pe care le construim poarta adesea si semnele unor evenimente marcante din trecut. Unele persoane pot sa aiba dificultati in a forma relatii sanatoase, in care sa se implice cu adevarat, din teama de a nu fi dezamagite si ranite, daca au avut pierderi semnificative traumatice in copilarie.
  • Copilul interior poate adauga uneori perspectivei de adult puncte de vedere din copilarie. Daca un copil a fost criticat excesiv de catre parintii sai, este foarte probabil ca, adult fiind, sa se teama de critica si sa traiasca aceleasi emotii ca in copilarie cand, de exemplu, este pus in fata unui angajator care ii minimalizeaza munca sau care face comentarii critice. In aceeasi nota, un copil supradisciplinat poate deveni un adult inflexibil, caruia ii este greu sa puna limite sau sa spuna nu fara sa se simta vinovat, iar un copil caruia nu i-au fost oferite limite sanatoase va avea dificultati de integrare, de a-si seta si urma obiectivele.

Cum ne putem vindeca copilul interior ranit?

Pentru multe persoane, conectarea la copilul interior poate fi un proces dificil – pentru ca adesea presupune accesarea unor amintiri mai putin placute

Pe de alta parte, atunci cand lucram constient si constant la rezolvarea problemelor din copilarie, avem ocazia de a descoperi si folosi calitatile copilului interior: spiritul ludic, entuziasmul, creativitatea, spontaneitatea, rezilienta fizica si psihica, imaginatia, iubirea de viata, curiozitatea, inocenta, optimismul, expresia libera a emotiilor si sentimentelor.

Exista mai multe modalitati prin care putem explora universul copilului interior:

  • Prin psihoterapie, alaturi de un psihoterapeut care ne poate ajuta sa descoperim copilul interior si sa il vindecam de lucrurile care genereaza dezechilibre in viata de adult;
  • Prin meditatie ghidata/transa hipnotica (impreuna cu un specialist);
  • Prin joaca si activitati recreative specifice copilariei;
  • Privind fotografii sau diverse obiecte care ne amintesc de copilarie si analizand emotiile care ne cuprind odata cu rememorarea intamplarilor respective.

A face cunostinta cu propriul copil interior poate fi o extraordinara oportunitate de vindecare si de crestere. Cu alte cuvinte, acordand atentie lucrurilor pe care le simtim sau spunem, incercand sa gasim tipare de comportament, putem afla sursa unor dificultati si, mai departe, putem descoperi resurse interioare nebanuite.

Un articol de Oana Georgescu, psiholog clinician si psihoterapeut pentru copii, adolescenti si adulti  in cadrul Centrului Medical Bellanima.

Bibliografie:

The Emotionally Absent Mother – Jasmin Lee Cori

Homecoming – reclaiming and championing your inner child – John Bradshaw Bantam

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.