fbpx

Fericirea de sărbători ca presiune socială

Vin sărbătorile, vin!
Ca în fiecare an, negreșit, vine o perioadă care ne promite fericire și ne invită să fim fericiți: perioada sărbătorilor de iarnă, Crăciunul, în special.
Cât de fericiți suntem, însă, în acele zile? Ce fel de fericire trăim atunci? Putem fi și altfel decât fericiți?

Din ce în ce mai mulți specialiști atrag atenția asupra faptului că sărbătorile de iarnă aduc odată cu ele tristețea de sezon, adică acel sentiment de profundă tristețe cauzat de propriile probleme emoționale și exacerbate de așteptarea generală de a fi entuziasmat și fericit de sărbători.

Conform unui chestionar aplicat pe o platformă online dedicată sănătății mintale,  mai mult de 80% dintre respondenți au precizat că percep sezonul sărbătorilor ca pe unul oarecum stresant și foarte stresant, comparându-l cu stresul provocat de a cere o mărire de salariu la serviciu.

Mai mult, Crăciunul a ajuns să fie inclus ca factor stresor pe scala SRRS (Social Readjustment Rating Scale, scala lui Holmes și Rahe), urmat îndeaproape de stresul provocat de încălcări minore ale legii.

CALM (Campaign Against Living Miserably), o organizație de caritate din Marea Britanie, a aplicat un chestionar online din care a rezultat faptul că 41% dintre persoane se simt singure de Crăciun, în timp ce 46% dintre respondenți au precizat că se simt excluși din diversele evenimente sociale ce se desfășoară de Crăciun.

Cum de s-a ajuns aici?
Ca adulți, perioada Crăciunului aduce cu sine trăiri diverse: agitație, provocată de goana după cadouri, stres, provocat de dorința de a merge la toate acele petreceri și serbări la care am promis că vom merge, neliniște, provocată de timpul pierdut în trafic. În general, privim Crăciunul în paradigma lui “a face”. Nu cumva să rămână ceva nebifat. Pe de altă parte, Crăciunul poate aduce cu sine un tumult interior: poate reprezenta momentul nostru de bilanț, concluziile pe care le tragem la finalul încă unui an, concluzii care nu sunt mereu confortabile; perioada Crăciunului poate activa în noi starea de singurătate pe care în decursul anului reușim să o îngropăm în muncă. General vorbind, sezonul sărbătorilor ne poate pune față în față cu diverse nemulțumiri și frustrări personale.

Toate acestea în timp ce la fiecare colț de stradă și cu fiecare melodie de la radio ne este propovăduită ideea de fericire. Acum, aici, cu orice preț.

Imagini cu familii perfecte ne inundă retina, campanii de marketing țintite pe emoțiile noastre cele mai adânci, amintiri ale unor Crăciunuri pe care am ajuns să le idealizăm – toate acestea atârnă greu asupra noastră de sărbători. Și ne pot împiedica să ne trăim partea noastră de fericire, deoarece fericirea este o stare subiectivă, aparte pentru fiecare dintre noi. Nu există o rețetă universală.

Dorința de a fi fericit nu este problema! Ci ideea indusă social că de Crăciun nu putem fi decât fericiți. De parcă viața, cu multele ei fațete, poate fi pusă pe pauză, de parcă problemele de zi cu zi intră într-o cutie gata să fie redeschisă după această perioadă. De parcă emoțiile negative nu mai există în acele zile sau negarea lor va face ca ele să dispară.

De fapt, oamenii nu urăsc sărbătoarea Crăciunului (oricât de stresantă ar clasifica-o), care vine cu zile libere de la serviciu, cadouri, mâncare bună…ci presiunea despre care nu prea vorbim și care înconjoară această sărbătoare. Presiunea de a pretinde că totul este numai veselie și lumină. Pentru unii oameni, Crăciunul este despre amintirea unor oameni trecuți în neființă, despre despărțiri, despre amintiri dureroase din copilărie, despre revenirea într-un oraș natal din care se bucură că au plecat, despre stres financiar, despre lipsuri.

Cum punem singuri presiune pe noi:

  • prin dorința ca totul să fie perfect de sărbători; este de înțeles că toți ne dorim să trăim momente frumoase alături de cei dragi, să creăm amintiri frumoase. Merităm, nu-i așa? Valorizarea excesivă a fericirii, însă, trăirea cu orice preț a fericirii ne predispune la dezamăgire. Viața este imperfectă și de sărbători.

Ce putem face? Spre deosebire de alți factori stresori, care sunt, de regulă, imprevizibili, stresul cauzat de sărbători este unul previzibil. Știm când se declanșează și știm și că are o perioadă finită. Astfel că ne putem face un plan pentru a reduce nivelul de stres din acele zile și impactul negativ pe care îl are asupra noastră.

  • prin încălcarea limitelor; mulți dintre noi și-au construit o viață departe de părinți, de comunitatea în care au crescut. Iar în decursul unui an trăim atâtea lucruri, ne schimbăm, experimentăm, astfel că reuniunea cu familia poate fi una plină de provocări: acasă pare că timpul a stat în loc, părinții vor să ne spună iar ce să facem, rivalitățile dintre anumite rude reapar, primim sugestii de viață…nesolicitate. Se poate ajunge foarte rapid la stări de iritare, nicidecum magice și fericite. 

Ce putem face? Să încercăm să nu ne aruncăm în discuții în contradictoriu și să învățăm să spunem “nu”. Eventual, chiar să căutăm să fim câteva momente noi cu noi, în liniște. Pe lângă conștientizarea pe care ne-o dă, acest timp cu sine ne poate relaxa și ajuta să cântărim mai bine situațiile și să ne dăm seama de ce e important și ce nu.

  • prin așteptările pe care le avem; este ușor să ne lăsăm duși de val de către filmele, melodiile, postările de pe social media care construiesc o imagine idilică a acestei sărbători. Este important, însă, să rămânem ancorați în realitate.

Ce putem face? Decât să așteptăm să ne simțim fericiți, ne putem propune activități care să ne dea o stare de bine: prin voluntariat, oferirea de cadouri sau surprize, vizitarea unui prieten vechi. Activarea acelor comportamente care știm că ne dau o stare bună indiferent de situație.

Cum să trăim propria versiune de fericire?
Prin a încerca să integrăm sărbătoarea Crăciunului în momentul din viață în care ne aflăm. Dacă ne aflăm într-un moment mai trist, să acceptăm asta cu speranța că anul viitor ne va rezerva lucruri mai bune. Dacă pur și simplu nu avem dispoziția necesară de a sărbători, să folosim acest timp pentru odihnă și discuții liniștite cu oamenii dragi. Dacă am pierdut recent pe cineva drag, să ne dăm timp să suferim, cu blândețe și răbdare. Este important să nu ne împotrivim emoțiilor negative pe care le putem simți și să evităm să ne comparăm propria viața cu viețile celorlați .

Modul în care ne raportăm la fericire este profund subiectiv.
Iar fericirea este atemporală, nu poate fi încadrată într-o dată calendaristică anume și nu poate fi supusă unor reguli.
Și, la urma urmei, ce e greșit în a trăi simpla stare de bine de sărbători?

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.