fbpx

Cum se manifestă simptomele de depresie la femei

 manifestarea depresiei la femei Depresia este o tulburare serioasă privind sănătatea mintală, care poate interfera cu viața de zi cu zi, cu abilitățile și responsabilitățile unei persoane. Specialiștii arată că depresia este mai frecventă în rândul femeilor, față de bărbați. În plus, simptomele de depresie la femei se manifestă diferit și apar în situații diferite. Nu orice moment de tristețe sau de supărare înseamnă depresie, dar te invităm să descoperi de ce depresia, boală care afectează aproximativ 264 de milioane de persoane de pe glob, potrivit OMS (Organizația Mondială a Sănătății), se poate manifesta diferit, în funcție de sex.

Femeile vremurilor noastre sunt luptătoare, pasionate și dedicate, răspunzând adaptativ provocărilor din ce în ce mai complexe. Există însă perioade din viață în care un cumul de factori poate duce la apariția senzației de neputință și copleșire chiar și la cele mai rezistente femei. Presiunea familială și socio-profesională mare, suprapusă uneori peste răni emoționale vechi și potențată de variații hormonale, toate acestea pot determina reacții psihice dificil de gestionat. Partea bună este că femeile sunt mult mai dispuse să solicite ajutor specializat decât bărbații, iar abordările terapeutice sunt multiple și eficiente“, ne spune Brîndușa Caval, medic psihiatru.

Depresia, mai frecventă la femei

Femeile sunt mai frecvent afectate de depresie, comparativ cu bărbații, potrivit datelor de specialitate. Mai exact, depresia și simptomele de depresie la femei sunt raportate de două ori mai des decât la bărbați, în diferite contexte sociale, după cum arată Organizația Mondială a Sănătății. 

Afecțiunile mintale și depresia se adaugă pe lista elementelor care aprofundează discrepanțele socio-economice dintre femei și bărbați. Femeile și bărbații au, în societate, un control diferit asupra accesului la resurse, statut social, roluri, opțiuni și tratament. Printre altele, inegalitatea, sărăcia și violența de gen sunt factori care contribuie la diferențele în ceea ce privește depresia, cauzele și simptomele sale.

Dincolo de factorii sociali, mai există și anumiți factori biologici și hormonali, unici la femei, care influențează apariția mai frecventă a depresiei, în rândul acestora. Totodată, diferiți alți factori și situații de viață pot contribui la apariția unor simptome de depresie la femei, cum ar fi:

  • stresul provocat de împărțirea între viața profesională și creșterea unui copil, în special în absența unui partener de viață;
  • dificultatea de a rămâne însărcinată;
  • apariția unei sarcini prea devreme, în adolescență;
  • istoric de depresie în familie;
  • pierderea unui părinte în copilărie, înainte de vârsta de 10 ani;
  • pierderea locului de muncă, șomajul;
  • instabilitatea financiară sau perspectiva ei;
  • problemele afective, relația de cuplu, divorțul;
  • abuzul emoțional și sexual în copilărie;
  • anumite medicamente.

Simptome de depresie la femei

Depresia nu este o stare trecătoare, ci este o tulburare a sănătății psihice care îți poate afecta viața de zi cu zi. Potrivit datelor de specialitate, depresia la femei se deosebește de cea la bărbați prin câteva caracteristici:

  • poate să apară mai devreme în viață, poate dura mai mult, poate să revină și există șanse mai mari să fie asociată cu evenimente stresante de viață, femeile fiind mai sensibile la schimbări;
  • femeile pot experimenta mai frecvent sentimente de vină și pot încerca să se sinucidă, deși tentativele reușite de sinucidere sunt mai frecvente în rândul bărbaților;
  • la femei, depresia se asociază mai des cu anxietatea, cu simptomele de panică și fobiile, precum și cu tulburările de alimentație

Și semnalele de alarmă ale depresiei la femei pot să fie diferite decât în cazul bărbaților. Iată care sunt cele mai frecvente simptome de depresie la femei:

  • starea persistentă de tristețe, anxietate, sentiment de gol interior;
  • pierderea interesului față de activitățile plăcute și de hobby-uri;
  • scăderea libidoului;
  • probleme de concentrare, de memorie, dificultăți în luarea deciziilor;
  • iritabilitate, neliniște;
  • sentiment de lipsă de valoare, stimă de sine scăzută;
  • plâns excesiv, necontrolat, constant;
  • o rutină de somn modificată – fie prea mult somn, fie prea puțin;
  • pierderea apetitului/slăbire excesivă sau dimpotrivă, creșterea în greutate;
  • senzație de oboseală, lipsă de energie;
  • somatizări – simptome fizice cu cauză psihică;
  • gânduri suicidare. 

Tipuri de depresie specifice doar femeilor

Există anumite forme de depresie care pot să apară exclusiv la femei. Sarcina, perioada post-natală, premenopauza și ciclul menstrual sunt factori care pot să determine schimbări fizice și hormonale dramatice, precum și simptome de depresie la femei. Anumite forme de depresie la femei pot să apară, așadar, în momente distincte ale vieții. Dacă observi aceste semne, caută ajutor de specialitate.

Sindromul premenstrual și tulburarea disforică premenstruală

Sindromul premenstrual este caracterizat de iritabilitate și de schimbări de dispoziție, înainte de menstruație. Simptomele sunt blânde în cazul acestuia. Există, în schimb, o formă severă numită tulburare disforică premenstruală care se poate manifesta prin simptome de depresie și simptome fizice, foarte intense și uneori invalidante precum: 

  • iritabilitate, furie, deprimare;
  • accese de plâns, anxietate;
  • tristețe accentuată, gânduri suicidare;
  • schimbări de apetit;
  • balonare;
  • sensibilitate la nivelul sânilor;
  • dureri articulare și musculare.

Depresie perinatală

Acest tip de depresie debutează în timpul sarcinii (și se numește depresie prenatală) și continuă după naștere (cunoscută ca depresie postpartum). 

Simptomele depresiei perinatale sunt:

  • sentimente de tristețe adâncă;
  • anxietate și sentiment de inutilitate, incapacitate, copleșire;
  • oboseală accentuată;
  • dificultate în exercitarea atribuțiilor zilnice;
  • gânduri negative legate de copil;
  • tendința de neglijare a responsabilităților zilnice, inclusiv a celor legate de copil și de propria persoană. 

Depresie în premenopauză

În perioada de tranziție spre menopauză, femeile pot experimenta simptome de depresie care însoțesc restul semnelor apropierii menopauzei – menstruații anormale, probleme de somn, schimbări de dispoziție, bufeuri. 

Simptome de depresie în premenopauză sunt:

  • iritabilitate sporită;
  • anxietate;
  • tristețe persistentă;
  • pierderea bucuriei față de activitățile dragi;
  • sentiment de inutilitate și neajutorare;
  • oboseală, lipsă de energie și de motivație;
  • plâns necontrolat, disperare. 

Ca femeie, dacă experimentezi și tu simptome de depresie, indiferent de situația și de momentul vieții în care te afli, nu te sfii să cauți ajutor. Specialiștii Bellanima sunt alături de tine. 

Share:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.