fbpx

Testarea în ADHD: cine, ce, cum?

ADHD- copil- psiahiatru

 

Din rolul de părinte, vrei să te asiguri că îi oferi copilului tău toate resursele de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios. De aceea, atunci când cel mic are o nevoie care simți că te depășește, este normal să ai senzația de vinovăție sau să te simți copleșit și fără răspunsuri. Dar nu trebuie să treci singur prin situația aceasta. Ai la îndemână specialiști care te pot ghida și îți pot răspunde la toate întrebările legate de modul în care copilul tău se dezvoltă atât fizic, cât și mintal și emoțional.

O situație aparte cu care te poți confrunta ca părinte este de a face diferența între un copil energic și un copil cu ADHD (tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate), un copil activ și unul hiperactiv și impulsiv.

A evalua și a pune un diagnostic propriului copil arată o nevoie reală de informații și răspunsuri. Ca părinte, nu trebuie să treci singur prin asta, ba chiar este contraindicat – sprijinul pe care îl acorzi copilului tău, în mare parte emoțional, trebuie să fie însoțit de sprijin de specialitate și, pe cât posibil, de sprijin din partea comunității din care copilul face parte.

“Lipsa de atenție, hiperactivitatea și impulsivitatea pot fi adesea întâlnite în comportamentul populației generale, dar dacă acestea ajung să afecteze diverse arii de funcționare ale copilului, atunci e posibil ca acesta să sufere de Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție (conform clasificării ICD) sau ADHD (conform DSM). Atunci când ai îngrijorări legate de anumite comportamente sau când micuțul tău întâmpină dificultăți, este bine să apelezi la ajutor de specialitate. O intervenție precoce are rezultate mai bune și mai rapide și, totodată, duce la scăderea tensiunilor emoționale ce pot să apară în cadrul familiei”, Andreea Popa – medic specialist psihiatru copii și adolescenți în cadrul Centrului Medical Bellanima

Cum știm dacă este ADHD și cum se determină un diagnostic de ADHD, aflăm din rândurile următoare.

ADHD (sau tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate) este o tulburare de neurodezvoltare ale cărei manifestări caracteristice sunt deficitul de atenție și/sau hiperactivitatea-impulsivitatea (conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția V).

Deficitul de atenție și dezorganizarea

Aceste simptome se referă la incapacitatea menținerii concentrării asupra unei sarcini sau teme – mintea copilului pare în altă parte (chiar și în lipsa unui element perturbator evident), la aparenta lipsă de ascultare și pierderea de obiecte, la evitarea unor activități care presupun efort mintal susținut, la sensibilitate față de stimuli externi, toate acestea având loc la un moment inadecvat vârstei sau nivelului de dezvoltare al copilului.

Hiperactivitatea/impulsivitatea

Aceste simptome se referă la o activitate excesivă, agitație, lipsa de astâmpăr, incapacitatea de a se juca în liniște, incapacitatea de a sta într-un loc, copilul este frecvent “pe punct de plecare” (ca și cum ar fi “condus de un motor”), perturbarea activităților altor persoane și incapacitatea de a aștepta sau de a-și aștepta rândul – aceste simptome fiind excesive pentru vârsta sau nivelul de dezvoltare al copilului.

În plus, simptomele trebuie să fi apărut înaintea vârstei de 12 ani, să dureze de cel puțin 6 luni, să fie evidente în medii diferite (acasă, la școală), să interfereze cu funcționarea școlară ori socială sau să diminueze calitatea vieții; simptomele nu pot fi explicate mai bine de prezența altor boli sau tulburări. Ca părinte, îți este greu să determini în mod obiectiv toate aceste aspecte, de aceea cea mai sigură și potrivită cale de acțiune este apelarea la specialiști. Mai întâi pentru a determina prezența sau nu a ADHD-ului la copil, prin testare specifică, iar ulterior, echipa de specialiști determină cea mai bună cale de tratament.

Când pot apărea confuzii? 

Mulți părinți observă pentru prima dată hiperactivitatea mișcărilor atunci când copilul începe să facă primii pași, dar până la vârsta de 4 ani simptomele sunt greu de diferențiat de comportamentele considerate firești. Cel mai adesea, ADHD este identificat în anii de școală primară, atunci când lipsa de atenție devine mai deranjantă și evidentă. La preșcolari, principala manifestare este hiperactivitatea. Lipsa de atenție devine mai evidentă în școala primară. În același timp, ADHD se asociază cu performanța și achizițiile școlare scăzute și cu respingere socială. Efortul insuficient sau variabil pe care îl depune copilul pentru îndeplinirea sarcinilor care presupun efort susținut este adesea interpretat de cei din jur ca lene, iresponsabilitate sau lipsă de cooperare.

Aici intervine observarea copilului, astfel încât să se elimine posibilitatea ca simptomele să fie exclusiv o manifestare a comportamentului opozițional, a sfidării, ostilității sau incapacității de a înțelege sarcinile sau instrucțiunile primite.

Astfel, colaborarea cu învățătorii, profesorii, cercul de prieteni, părinții prietenilor devine esențială.

Care sunt testele propriu-zise pentru ADHD?

Nu există o cauză specifică, singulară care să cauzeze ADHD. Vorbim despre o gamă întreagă de factori genetici, neurobiologici (structura și funcționarea creierului) și de mediu care cresc șansele ca un copil să dezvolte această tulburare de neurodezvoltare.

ADHD nu se poate diagnostica printr-o analiză de sânge sau o radiografie. La mijloc este un întreg proces în care mai multe dimensiuni sunt luate în considerare. Diagnosticul de ADHD se pune printr-o evaluare multidisciplinară, pornind de la observația clinică directă efectuată de medicul psihiatru pediatru în cabinet (consultația propriu-zisă, care poate însemna un examen medical, întrebări adresate părinților, informații provenite și de la profesori/învățători).

După prima evaluare la medicul psihiatru, acesta poate recomanda efectuarea unor testări specifice diagnosticului, de către psihologul clinician. Aceste rezultate vor fi discutate la următoarea consultație împreună cu medicul psihiatru, urmând a fi stabilită o conduită de tratament adaptată nevoilor individuale.

În același timp, medicul psihiatru recomandă și ține cont de rezultatele eventualelor investigații paraclinice (de exemplu, EEG, consult endocrinologic). Și observația directă a copilului, la joacă sau în alte medii, poate fi sursă relevantă de informații.

De asemenea există diverse instrumente de evaluare (scale standardizate, chestionare, interviuri clinice structurate) care ne pot ajuta în stabilirea diagnosticului. Acestea pot fi aplicate părinților, dar și învățătorilor sau profesorilor. Unele dintre acestea sunt:

  • CSI-4 (The Child Symptom Inventory-4) este un chestionar care urmărește detectarea tulburărilor emoționale și comportamentale la copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani;
  • ASI-4 (Adolescent Symptom Inventory-4) este un chestionar de evaluare a simptomelor adolescentului și un instrument de screening care evaluează cele mai prevalente tulburări psihiatrice manifestate la adolescenți cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani;
  • Scalele Connors vizeză simptomatologia specifică ADHD și indică gradul de funcționalitate executivă, prezența tulburărilor de învățare, nivelul de agresivitate, capacitatea de relaționare cu co-vârstnicii. Se poate aplica copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. De asemenea, există și o variantă scurtă folosită de obicei pentru monitorizarea rezultatelor copiilor în terapie;
  • ASRS (autism spectrum rating scale) este un chestionar de identificare a simptomatologiei specifice tulburărilor din spectru autism;
  • ASEBA este o baterie extinsă de teste pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani;
  • scala de evaluare a comportamentelor disruptive;
  • ECI-4 pentru categoria 3-7 ani.

Importanța diagnosticului de ADHD 

Ca părinte, rolul tău este să fii cea mai importantă sursă de sprijin pentru copil, atât din punct de vedere emoțional, cât și practic. Să te asiguri că îi ești alături de la primele semne de întrebare, că va fi consultat de un specialist și că, la nevoie, apelezi la o a doua opinie; că sprijini specialiștii cu informații și detalii oneste despre istoricul copilului, că monitorizezi progresele și te asiguri că planul de tratament este respectat.

Un diagnostic corect are multiple avantaje: este prima cale către a primi tratamentul necesar, care poate însemna psihoeducație, intervenție comportamentală (efectuată cu ajutorul unui terapeut) și, atunci cand este nevoie, intervenție medicamentoasă. Un diagnostic corect are și avantaje de ordin emoțional – sentimentele atașate unui diagnostic de ADHD sunt foarte intense, uneori de vină, rușine, jenă față de nereușitele școlare. Un diagnostic poate reduce intensitatea acestor emoții și gradul de vinovăție. Recăpătarea controlului este, de asemenea, un aspect important – un diagnostic poate aduce eliberarea față de multiplele întrebări pe care le ai atunci când nu știi exact cu ce ai de-a face.

Un diagnostic de ADHD poate fi privit ca o etichetă, dar este mai folositor să fie privit ca o explicație. Explicarea neputinței resimțite sau a frustrării. Un diagnostic de ADHD presupune multă muncă, perseverență, timp, resurse – este un întreg proces. Însă tulburarea este tratabilă, simptomele pot fi ameliorate, iar viața își poate urma cursul dorit.

Dacă ești în situația unui părinte cu un copil hiper-energic, care are suspiciune de ADHD, te așteptăm la Centrul Medical Bellanima pentru un diagnostic de certitudine și pentru un plan de tratament personalizat.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.