Am lansat grupuri libere de discuții despre psihologie și stare de bine, pentru adulți și adolescenți. Înscrie-te aici.
Ce este ipohondria și cum se manifestă

Ipohondria: tulburarea care te face să crezi că ești bolnav

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ipohondria: tulburarea care te face să crezi că ești bolnav

Ipohondria, cunoscută în prezent și drept „anxietate de sănătate”, reprezintă o preocupare și teamă exagerată de boală, în absența unor simptome reale. Este ușor în ziua de azi să te lași cuprins de frici atunci când, de exemplu, începi să cauți pe internet posibile explicații pentru o banală durere de cap sau de stomac. Sigur că ni se întâmplă tuturor să ne lăsăm imaginația liberă și să ne gândim că, poate, avem o problemă medicală mai complexă. Ipohondria, însă, presupune mai mult decât atât. 

Ce este și de ce apare ipohondria

O persoana cu ipohondrie se confruntă, zi de zi, cu dificultăți în a funcționa normal și în a-și menține o calitate a vieții ridicată, pe fondul unei frici exagerate că ar putea să sufere, în prezent sau în viitor, de o boală gravă. Simptomele fizice nu sunt prezente sau, dacă sunt prezente, au o intensitate mică și sunt nesemnificative din punct de vedere medical. Chiar și atunci când un medic le confirmă că sunt sănătoși și că nu este necesar să se îngrijoreze, oamenii ipohondrici continuă să se teamă de boli.

‘’Persoanele cu ipohondrie duc o luptă interioară dificilă. Simptomele anxioase și depresive asociate produc uneori atât de multă suferință și disfuncționalitate încât se poate recomanda, pe lângă psihoterapie, stabilizarea cu tratament medicamentos. Este mult mai ușor să ne centrăm atenția pe simptome ale corpului decât pe o durere emoțională. Soluțiile par mai simple la bolile fizice, când primești un tratament și te faci bine. Cu sufletul însă e mai greu. Psihicul se apară cum poate în fața amenințărilor pe care le simte. De multe ori, în spatele unor frici iraționale, se ascunde o suferință a sufletului, o luptă cu noi înșine. Drumul către liniște pare lung și complicat, însă, cu ghidajul potrivit al unui psihoterapeut, acesta se poate descoperi și parcurge pas cu pas, către o viață mai bună.’’ – Brîndușa Caval, medic psihiatru.

Cauze ipohondrie

Nu se cunosc foarte clar cauzele de apariție, dar această tulburare este mai frecventă în anumite situații, și anume:

  • perioade de stres major, boală sau deces în familie;
  • neglijență sau abuz în copilărie;
  • istoric de boală gravă în copilărie;
  • evenimente traumatice;
  • suspiciune de boală cu risc major, în cele din urmă infirmată;
  • probleme de sănătate mintală: anxietate, depresie, o tulburare compulsivă sau o tulburare psihotică.

Totodată, anumite activități, de zi cu zi, pot să stimuleze episoade de ipohondrie la persoanele susceptibile:

  • obiceiul de a citi pe internet despre diferite boli, pornind de la orice senzație din corp;
  • urmărirea unor emisiuni TV pe teme de sănătate, uneori cu persoane neavizate;
  • existența unei persoane apropiate care suferă deja de o boală gravă;
  • orice mică durere sau semn care ar putea indica o boală. 

Simptome ipohondrie

Iată la ce ar trebui să fii atent, în identificarea semnelor de ipohondrie, fie la tine, fie la o persoană apropiată:

  • te gândești foarte mult la sănătatea ta și la potențiale boli de care te temi;
  • mergi foarte des la medic în căutare de răspunsuri, dar parcă ți-e greu să accepți că ești sănătos;
  • simți multă anxietate privind sănătatea și te alarmezi la orice mic semn sau senzație din corpul tău;
  • faci frecvent multe teste și investigații medicale nefondate sau ești foarte preocupat că ai putea suferi de o boală, însă eviți să faci orice consult medical din cauza nivelului mare de anxietate;
  • vorbești foarte mult despre sănătate cu cei apropiați;
  • petreci ore întregi pe internet căutând informații despre simptome;
  • suferi de tulburări de somn;
  • ai neînțelegeri cu familia, colegii de muncă și, în general, cu cei din jur, din cauza preocupărilor tale exagerate pentru sănătate. 

Cum se tratează această problemă?

Dacă treci prin așa ceva, este bine să știi că pentru ipohondrie există metode psihoterapeutice care îți pot veni în ajutor. Specialiștii de la Centrul Bellanima te sfătuiesc să încerci să îți analizezi, cu onestitate, comportamentele, astfel încât să îți dai seama dacă ai tendința să  exagerezi cu preocupările și grijile referitoare la sănătatea ta. 

Una dintre cele mai eficiente abordări de specialitate în cadrul Centrului Bellanima este terapia cognitiv-comportamentală. În cazul unei persoane cu ipohondrie, acest tip de terapie urmărește modificarea tiparelor de gândire și a acelor comportamente care alimentează simptomele tulburării. Astfel, în terapie vei învăța, printre altele, cum să:

  • conștientizezi că ai o problemă și că propriile griji și comportamente îți afectează viața;
  • identifici fricile legate de posibilitatea unei boli;
  • faci față anxietății și stresului;
  • reduci activitățile care te-ar putea determina să te gândești la boli;
  • îți crești stima de sine;
  • îți recapeți controlul;
  • îți îmbunătățești calitatea vieții.

Fă-ți curaj și vino la Bellanima, ca să discutăm pe larg despre situația cu care te confrunți. Ca orice tulburare, și pentru ipohondrie există soluții, iar specialiștii noștri sunt pregătiți să ți le ofere, dacă îți dorești cu adevărat acest ajutor.

Programează o ședință online sau în cabinet

0374 554 340

Spune-ne mai multe despre ce te preocupă.

Identificăm soluția potrivită pentru tine și te contactăm în curând.

    Serviciile noastre pot fi oferite atât în cabinet, cât și online. Contactați-ne pentru mai multe detalii.

    0374 554 340

    Luni – Vineri:
    09:00 – 20:00

    Newsletter

    Incepe aici
    close slider

    Ofertă promoțională

    Consiliere psihologica preliminara (2h) - 240 lei


    Primul pas pe care il recomandam clientilor nostri, pentru a intelege ce anume poate fi imbunatatit din punctul de vedere al starii lor interioare, este evaluarea psihologica preliminara (2h) care are un pret special in aceasta luna.

    La Bellanima, fiecare caz este tratat in mod personalizat, in functie de dificultatile, nevoile, obiectivele si resursele clientului nostru...


    Detalii Pachet

    phone