fbpx

Anxietatea la copii – de ce apare și cum se manifestă?

semne de anxietate la copiiTulburările anxioase se diferențiază unele de altele prin tipurile de obiecte sau situații care generează anxietatea sau comportamentul evitant, precum și prin ideația asociată. Din cadrul tulburărilor anxioase fac parte anxietatea de separare, fobiile specifice, fobia socială, tulburare de panică, tulburare anxioasă generalizată și tulburarea de stres posttraumatic. Astfel, anxietatea poate apărea încă de la câteva luni de viață, deci putem vorbi de anxietate la copii.

De altfel, copiii de toate vârstele trăiesc sentimente de frică și îngrijorare. Un bebeluș începe să plângă dacă este luat în brațe de către un străin, unui copil de 3 ani îi poate fi frică de clovni sau de persoane costumate, iar un copil de 7 ani se poate plânge de dureri de stomac în prima zi de școală, exprimându-și astfel fizic anxietatea resimțită. Frica și anxietatea fac parte din procesul dezvoltării normale, fiind un răspuns firesc, ce ne-a însoțit de-a lungul evoluției noastre ca specie, având funcție adaptativă.

Frică sau anxietate?

Frica reprezintă răspunsul emoțional la un pericol iminent real sau presupus, în timp ce anxietatea apare la anticiparea unui pericol. Conform DSM-V, aceste două stări se pot suprapune, dar sunt și diferite: frica este necesară în situații de luptă sau fugă, adică în situații de pericol imediat și reprezintă un comportament de salvare, în timp ce anxietatea se asociază mai des cu tensiune musculară și vigilență, necesare pregătirii pentru un pericol așteptat, precum și cu un comportament precaut și evitant. 

Distincția între frică și anxietate este dată de calitatea de trăire anticipatorie a anxietății versus frică. Caracterul patologic este dat de creșterea frecvenței manifestărilor, de severitatea și de persistența anormală a lor”, ne spune Mirela Hățiș, medic psihiatru pediatru.

Cum se manifestă anxietatea la copii?

De multe ori, primul loc unde se simte anxietatea la copii și nu numai este în corp. Copilul spune că se simte rău, acuză dureri abdominale, iar cauza se dovedește a nu fi una organică. Dar anxietatea la copii se resimte și la nivel cognitiv, printr-o gândire inundată de teamă și scenarii periculoase (copilul pune din ce în ce mai multe întrebări care încep cu: Dar dacă…?) și la nivel comportamental, printr-o atitudine de tip evitant în cazul anumitor situații.

Anxietatea la copii este rezultatul unei combinații de factori: genetici (precum temperamentul, care este înnăscut), expunerea la stres prelungit, stilul parental, probleme medicale și/sau expunerea la un eveniment traumatic. 

Viața copiilor noștri s-a schimbat extrem de mult. Aceștia petrec foarte mult timp în fața ecranelor și monitoarelor, sacrificând timpul petrecut afară la joacă; astfel, nu mai au parte de acele experiențe care jucau un rol de relaxare, detașare de la teme și responsabilități și, mai mult, ofereau prilejul de a forma prietenii. 

În plus, aproape fiecare aspect al vieții este acum dominat de incertitudine, iar incertitudinea hrănește anxietatea, chiar și la copii. Într-o lume în continuă schimbare și dezvoltare, părinții (chiar având cele mai bune intenții) pun presiune pe copii să se implice în cât mai multe activități și să realizeze cât mai multe lucruri. Astfel, presiunea de a performa alimentează anxietatea copilului și accentuează stresul prin așteptările pe care le resimte din partea celor din jur.

Un stil parental supraprotector limitează capacitatea copilului de a dezvolta propriile abilități și de a rezolva probleme, de a le face față. Neavând oportunitatea de a lua propriile decizii, copilul ajunge să se considere incapabil de a face față provocărilor pe care viața i le aduce. 

Când ar trebui să ne îngrijoreze fricile (anxietățile) copiilor?

Grijile specifice fiecărei vârste vin și pleacă. Dar atunci când sunt disproporționate în raport cu situația, se transformă într-o problemă. Grijile firești devin probleme atunci când interferează cu somnul, cu mersul la școală sau cu a fi atent la ore, cu bucuria de a te juca alături de ceilalți. Zgomotele puternice, oamenii sau locurile noi pot fi experiențe temătoare, dar firești. Anxietatea de evaluare poate fi prezentă la un copil care își dorește să aibă rezultate bune la școală, însă nu vorbim de o tulburare anxioasă atunci când copilul reușeste să performeze și calitatea vieții lui nu este afectată.

Tulburările anxioase la copil determină perturbarea sau întreruperea constantă și de durată a activităților corespunzătoare nivelului său de dezvoltare. Este important ca părinții să fie atenți la izbucnirile emoționale ale copiilor și să-și pună câteva întrebări:

  • Sunt acestea însoțite de comportamente de evitare a unor activități?
  • Copilul începe să acuze diverse dureri?

Dacă acest tipar continuă o perioadă mai îndelungată de timp, dacă la mijloc nu sunt cauze medicale organice, iar activitățile la care participă copilul sunt limitate, atunci trebuie luate măsuri și apelat la un specialist.

Pe lângă ceea ce observă adultul în viața copilului, alte simptome relevante pentru anxietate sunt: 

  • senzația de greață;
  • respirație accelerată;
  • transpirație abundentă;
  • tensiune musculatură;
  • senzația de groază față de unele situații sau obiecte. 

Copiii anxioși se sperie ușor, plâng, pot avea accese de furie, solicită prezența unui adult în permanență în jurul lor, nu se odihnesc suficient și pot acuza dureri de cap și de stomac.

Intervenție terapeutică pentru anxietatea la copii

Planul de intervenție în tulburările anxioase ale copilului include descoperirea situațiilor/obiectelor care declanșează și mențin anxietatea la copii și, nu în ultimul rând, deprinderea copilului cu abilitatea de a-și gestiona anxietatea. O formă de terapie cu rezultate bune în gestionarea simptomelor de anxietate la copii este terapia cognitiv-comportamentală (CBT). 

În cadrul ședințelor, terapeutul cognitiv-comportamental îl învață pe copil tehnici de relaxare și tehnici de a reduce intensitatea reacțiilor fizice. Totodată, reorganizarea cognitivă și identificarea tiparelor disfuncționale se numără printre scopurile terapiei CBT – dezvoltarea abilităților de a identifica tiparele anxioase și erorile în procesarea informației, alături de strategii de a dezvolta tipare de gândire funcționale, raționale, alternative la gândirea catastrofică. 

Totodată, abordarea CBT încurajează copilul să înfrunte factorii care declanșează anxietatea. Terapeutul folosește expunerea (prin tehnica pașilor mărunți) la scenariile ce declanșează anxietatea într-un cadru sigur. Adesea, terapeutul implică întreaga familie în acest proces terapeutic și le alocă membrilor familiei un rol activ în amelioarea simptomelor anxietății. 

Mirela Hățiș, medic psihiatru pediatru ne mai oferă câteva sfaturi:

Părintele are un rol semnificativ în încurajarea exprimării emoțiilor copilului anxios. În primul rând, copilul are nevoie să fie crezut, auzit și înțeles. Are nevoie să îi fie validate emoțiile, chiar dacă acestea nu au aceeași însemnătate și nu sunt resimțite în situații similare, cu aceeași intensitate, de către adult. Discuțiile directe despre anxietate și emoții, cu exemple de situații în care părinții au simțit anxietate, pot genera copilului sentimente de normalitate și de confort. Copilul poate fi încurajat să îi dea un nume anxietății pentru a se detașa de ea și a o externaliza, creând astfel o altă poveste cu o semnificație mai puțin înfricoșătoare. Acest aspect ajută la sentimentul de a fi în control. 

Anxietatea la copii poate atinge o intensitate copleșitoare uneori și poate avea efecte în dezvoltarea emoțională  a copilului pe termen lung, dacă nu se intervine. Însă, prin intervenție specifică putem schimba modul în care copilul anxios se raportează la lumea exterioară,  influențând astfel pozitiv felul în care se simte”.

Articol scris de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima.

Share:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.