Cum știi că ești într-o relație cu un narcisist?

Efectele emoționale ale unei relații narcisice

Efectele emoționale ale unei relații narcisice

Narcisismul se referă la admirație și dragoste exagerată față de propria persoană. Fiecare persoană posedă o oarecare doză de narcisism, fiind o trăsătură care poate să aibă diverse niveluri de intensitate, de la persoană la persoană. Narcisismul există însă și într-o formă diagnosticabilă: cea de tulburare de personalitate narcisistă. 

Profilul narcisistului

În general, o persoană narcisistă se folosește de cei din jurul său pentru a-și îndeplini anumite nevoi. De aceea, o relație cu o asemenea persoană poate să cauzeze multă suferință emoțională

Percepția pe care o are o persoană narcisistă

Pentru un diagnostic de tulburare de personalitate narcisistă este nevoie ca minimum cinci din nouă trăsături să fie prezente, conform DSM-V:

  • o viziune de sine grandioasă, dorința de a fi văzut ca superior celorlalți;
  • preocupare de a avea putere, bani, faimă, dar fără a avea un plan concret;
  • persoana în cauză se consideră prea specială pentru a fi înțeleasă de alți oameni;
  • nevoie excesivă de admirație;
  • sentimentul îndreptățirii, că merită tot ce e mai bun; 
  • exploatează relațiile din nevoia constantă de atenție și admirație;
  • lipsa empatiei – nu se poate conecta la indicii vizuali afectivi ai altor persoane;
  • credința că ceilalți sunt invidioși pe el;
  • aroganță, dispreț față de oamenii din jur – ceilalți sunt inferiori, incompetenți.

Relația cu un narcisist

Relațiile sănătoase și puternice sunt baza unei vieți împlinite, fericite. De aceea, devine cu atât mai important să identificăm semnele și tacticile de manipulare folosite în relațiile nesănătoase, cum este cea cu un partener narcisist. Într-o relație narcisistă, partenerul se joacă cu mintea partenerului său.

De menționat că începutul relației cu o persoană narcisistă poate fi foarte frumos, atenția pe care o primește partenerul poate fi peste așteptările sale. Dar lucrurile vor lua o turnură neplăcută. Atenția pe care odată i-a acordat-o va fi folosită drept reproș, va crea împrejurări din care să iasă câștigător, va îndepărta partenerul de familia și prietenii săi (deși în primă fază le va face o impresie plăcută; acest lucru este, însă, cercetare, pentru a vedea ce fel de relații are cu acei oameni, să vadă ce persoane ar reprezenta amenințări pentru el).

Ceea ce ar fi util să reținem este faptul că o abordare frontală nu este recomandată în niciun tip de relație, mai cu seama în relația cu o personalitate narcisică. Astfel, arătați-i aprobare ori de cate ori este sinceră, explicați-i reacțiile celorlalți. Criticile sunt utile doar când este absolut necesar și este foarte important să fim specifici, să ne axăm pe calități, pe care, cu siguranță, le are. Nu ne ajută în relaționare să ne opunem sistematic, să nu fim atenți la tentativele de manipulare, să facem o favoare pe care nu dorim s-o reiterăm, dar, mai ales, să ne așteptăm la recunoștință.” – psihoterapeut Oana Stan.

Semne de manipulare 

Manipularea este o tactică folosită de o persoană cu scopul de a controla o altă persoană. Acordă-ți timp pentru a analiza cu atenție dacă trăiești următoarele situații în relația cu partenerul de cuplu.

Analizează-te pentru a vedea dacă ești o țintă pentru un partener narcisist

Persoanele narcisiste au nevoie de un tipar anume de persoană cu care să intre în relație: persoane codependente, adică persoane care reacționează la comportamentele partenerului și care sunt ușor de manipulat în a-și asuma toată responsabilitatea relației și toate greșelile. Cu timpul, aceste persoane tind să se piardă în respectiva relație, să își piardă identitatea și să se bazeze din ce în ce mai mult pe partenerul narcisist. 

Partenerul de cuplu se ia de tine din orice

La început, pot fi mici tachinări, insulte deghizate în glume. Iar apoi devin constante. Iar faptul că reacționezi la acest tratament nu face decât să îi alimenteze comportamentul: narcisiștii adoră reacțiile pe care le produc în ceilalți deoarece acest lucru le arată că au puterea de a afecta starea emoțională a altei persoane. 

Consideră că are întotdeauna dreptate și nu își cere scuze niciodată

Discuțiile în contradictoriu cu o persoană narcisistă nu duc niciodată la un consens sau la un compromis. Narcisistul nu percepe diferențele de opinie drept oportunități de a regla relația, ci oportunități de a-ți oferi o lecție despre adevăr (adevărul său).

În toate planurile vieții, se poziționează drept expertul sau autoritatea

Nu numai în relația de cuplu. În viziunea sa, el îi corectează, marginalizează și îndrumă pe toți ceilalți. Monopolizează discuțiile și îi întrerupe pe ceilalți în mod constant. 

Partenerul practică abuzul de tip “gaslighting”

Aceasta este o formă aparte de manipulare: partenerul te face să te îndoiești de propriile experiențe și percepții. Astfel, partenerul își reafirmă controlul asupra relației, ajungând să îți ofere percepția asupra realității. Asta înseamnă că dependența ta față de narcisist…crește. 

Ești victima unei manipulări de tip gaslighting dacă auzi adesea expresii, precum:
Ești nebun/ă / Ai probleme mintale / Ai nevoie de ajutor” 

Pentru a fi o tactică și mai eficientă, va repeta aceste expresii și de față cu ceilalți pentru a te provoca, pentru a obține reacții din partea ta care să îi atragă de partea sa pe cei din jur.

Ești doar nesigur/ă / Ești gelos/geloasă” 

Te face să te îndoiești de semnalele pe care le percepi cu privire la comportamentul său și în loc să îți elimine îndoielile, îți face reproșuri cu privire la incapacitatea de a fi încrezător în propria persoană.

“Ești prea sensibil/ă / Exagerezi” 

Nu îți validează emoțiile și nu îți oferă spațiul necesar pentru a le simți, bune sau rele.

A fost doar o glumă” 

Partenerul narcisist ia în derâdere percepția ta asupra lucrurilor. Mai degrabă râde de tine decât împreună cu tine.

De ce tot aduci asta în discuție?”

Evită să fie tras la răspundere pentru acțiunile sale, nu îți oferă ocazia să procesezi emoțiile în legătură cu o anumită situație și, mai ales, nu îți oferă șansa să observi, prin discuții, un tipar comportamental manipulator.

Tu ești problema, nu eu” 

Te întoarce constant împotriva propriei persoane; astfel, nu vei mai avea energie pentru a-l trage pe el la răspundere. 

O relație sănătoasă presupune un schimb reciproc. Fii atent la ceea ce oferi și la ceea ce primești. Și, foarte important, construiește și menține relații bune cu familia și prietenii – în momentele critice cu un partener narcisist, aceștia se pot dovedi a fi vocea rațiunii. 

Dacă ești sau ai făcut parte dintr-un cuplu cu o persoană narcisistă și ai nevoie de ajutor să înțelegi că nu e nimic în neregulă cu tine, suntem aici să te ajutăm

 Articol de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima.

Lasa un comentariu

Incepe aici
close slider

Ofertă promoțională

Evaluare psihologica preliminara (2h) - 240 lei


Primul pas pe care il recomandam clientilor nostri, pentru a intelege ce anume poate fi imbunatatit din punctul de vedere al starii lor interioare, este evaluarea psihologica preliminara (2h) care are un pret special in aceasta luna.

La Bellanima, fiecare caz este tratat in mod personalizat, in functie de dificultatile, nevoile, obiectivele si resursele clientului nostru...


Detalii Pachet