Cum pot ajuta pe cineva drag sa apeleze la ajutor specializat?

Cand o persoana apropiata sufera, este firesc sa simti ingrijorare si sa iti doresti sa intelegi de ce se simte rau si, mai ales, cum o poti ajuta sa ii fie mai bine. Exista insa situatii in care este nevoie de ajutor specializat pentru ca lucrurile sa revina la ritmul obisnuit, acesta fiind si cazul majoritatii tulburarilor psihice. Desi se intampla ca persoana aflata in suferinta sa fie sceptica in ceea ce priveste acest tip de ajutor, ea poate si trebuie sa fie sprijinita pentru a deveni mai deschisa in aceasta privinta, spre binele sau.

De ce nu ar accepta cineva ajutorul specializat?

Din experienta noastra, stim ca cei apropiati de o persoana care se confrunta cu o tulburare psihica pot ajunge sa se simta neputinciosi, confuzi sau furiosi din cauza starilor negative ale acesteia, care par a nu se mai sfarsi. Este important de stiut ca exista mai multe motive pentru care oamenii pot refuza initial sa mearga la specialist, acest lucru nefiind din rea vointa, ci pentru ca se poate intampla ca persoana respectiva sa fie atat de prinsa in starile sale negative incat sa ajunga sa nu isi poata evalua in mod corect optiunile, sa nu constientize faptul ca are aceasta nevoie chiar ca urmare a conditiei sale.

Alte motive pot fi rusinea sau chiar teama – stigmatizarea sociala este o problema reala atunci cand vine vorba despre problemele psihice. De aceea, in incercarea de a convinge pe cineva sa apeleze la sprijin de specialitate, ar trebui sa fii deschis, direct si sincer, dar fara a fi abrupt si critic, ar trebui sa poti fi perseverent si tenace, dar fara a fi cicalitor si enervant, ar trebui sa poti fi in acelasi timp si hotarat si ferm, dar si calm si bland. Stim, nu este deloc usor, dar este important de stiut ca o astfel de sustinere chiar poate ajuta.

Ce poti face pentru a incuraja o consultatie la specialist?  

  • In primul rand, informeaza-te in legatura cu simptomele pe care le observi

Acceseaza resurse de incredere de unde poti afla mai multe despre tulburarile psihice. In cazuri mai severe, este indicat sa consulti chiar tu un specialist (psiholog clinician, medic psihiatru sau psihoterapeut) pentru a te informa in legatura cu semnele si cu simptomele pe care le-ai observat si pentru a afla felul de sprijin ce trebuie acordat.

  • Sprijina persoana afectata sa isi constientizeze starea

O modalitate de a face acest lucru este sa o observi, cu atentie si cu discretie, pentru a identifica cateva dintre semnele si simptomele starii psihice negative si sa le remarci, in cuvinte cat mai simple, chiar atunci cand semnul sau simptomul respectiv se manifesta.  In acel moment persoana se va confrunta cu starea prin care trece si o va constientiza, insa trebuie sa stii ca poate reactiona prin refuzul de a discuta despre subiect sau prin negare. Cand situatia reapare, poti gasi un moment prielnic in care sa iti spui din nou parerea si sa repeti sfatul. Atunci cand ii comunici ce ai observat, ar trebui sa o faci cu grija, tinand cont ca persoana respectiva se poate simti rusinata sau tematoare de conditia sa.

  • Faciliteaza-i accesul la informatii corecte

Multe persoane refuza ideea de a consulta un specialist pentru ca nu inteleg exact cum pot fi sprijinite; de exemplu, un sceptic va spune: „Vrei sa spui ca altcineva intelege mai bine decat mine ce se intampla cu mine?!”, iar o persoana care nu este informata: „Doar nu am innebunit ca sa merg la psiholog!”. Important este ca astfel de persoane sa fie ajutate sa inteleaga corect ce inseamna sprijinul psihologic sau psihiatric. Pentru aceasta, ii poti oferi informatii sau resurse de incredere, oferite de profesionisti, pe care sa le poate consulta pentru a se intelege mai bine.

  • Ofera-i perspective diferite

Un exercitiu de imaginatie poate fi un argument solid in discutia cu o persoana sceptica in privinta ajutorului de specialitate. Invit-o deci sa isi imagineze cum va arata viata sa in urmatoarea perioada (zile, luni, ani) daca va permite simptomului / dificultatii pe care o are sa fie prezent(a) in continuare in viata sa si cum ar putea sa-i fie daca acesta/aceasta ar disparea. In acest fel, pesoana respectiva va recunoaste efectele pe care le resimte deja si va constientiza lucrurile pe care le-a avut si pe care le va putea recupera daca va avea grija potrivita pentru starea sa psihoemotionala.

  • Prezinta-i optiunile fara a pune presiune

Sprijinul de specialitate este foarte important in tratarea sau gestionarea afectiunilor psihice. Cu toate acestea, este o realitate ca efectele vindecatoare/amelioratoare sau de dezvoltare si evolutie personala vor aparea doar daca persoana respectiva apeleaza la specialist din propria convingere si nu doar pentru ca este impinsa de la spate – este nevoie de angajament si implicare in procesul propriei transformari. Insa aceasta implicare se va obtine si cu ajutorul specialistului, asa ca este important in primul rand sa ajunga la acesta, fara insa a fi pusa o presiune foarte mare in acest sens (care risca sa atraga o rezistenta la fel de mare), ci prezentand optiunea cu mult tact.

  • Impartaseste-i propria experienta sau experienta unei persoane cunoscute

Daca ai fost sau esti implicat intr-un proces psihoterapeutic ori daca ai mers la un consult psihiatric, poti vorbi despre cum ai fost ajutat de acesta. Poti folosi exemple de tip „before and after”, pentru a arata cum te simteai inainte de a adresa dificultatea respectiva cu ajutorul unui specialist si cum stau lucrurile in prezent. De asemenea, poti pune accentul asupra felului in care acest demers te-a ajutat sa iti gasesti resursele si sa iti depasesti blocajele, cum au devenit mai clare lucrurile pe care trebuie sa le faci cu privire la propria persoana si la relatiile avute.

  • Ajut-o sa inteleaga ca sprijinul de specialitate este diferit de cel pe care i-l poti oferi tu

             „Nu ma sustii tu? De ce sa vorbesc cu un strain pe care sa il si platesc ca sa ma asculte?”

In calitate de prieten sau ruda, vei avea mereu o perspectiva subiectiva, care te poate impiedica uneori sa identifici care sunt lucrurile care il pot ajuta pe cel drag. In plus, probabil ca nu ai cunostintele de specialitate. Un specialist va evalua situatia intr-un mod obiectiv si profesionist, urmand a face interventia terapeutica potrivita pentru ca are cunostintele si experienta necesare in acest sens.

Pe tot parcursul acestui proces, este important de stiut ca este nevoie de tact si rabdare. De asemenea, trebuie sa iei in considerare faptul ca ajutorul nu se incheie odata cu momentul in care persoana respectiva se decide sa apeleze la ajutorul specializat. Pe parcursul procesului terapeutic, pot aparea mai multe momente in care sa mai fie nevoie de ajutorul si de incurajarile tale.

Un articol de Catalina Dragulanescu, psiholog clinician & psihoterapeut supervizor si Flori-Ana Andronache, psihoterapeut & consilier psihologic in cadrul Centrului Medical Bellanima.

Resurse utile despre depresie si anxietate:

Ce este depresia? 

Ebook – mituri despre depresie

Depresia in timpul sarcinii 

Recomandari pentru membrii familiei unei persoane care sufera de depresie 

Ebook – cum gestionam depresia la locul de munca

Ce este anxietatea? 

Resurse utile despre ajutorul specializat:

Situatiile in care terapia poate ajuta

Consultul psihiatric – ce presupune si de ce este indicat

Interventia psihologica in criza si trauma

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.