fbpx

Traumă – cum trăim cu ea fără să ne dăm seama

femeie-cu-o-traumă

O traumă psihologică este o experiență care depășește capacitatea unei persoane de a controla o amenințare apărută la un moment dat. Este însoțită de sentimente de neajutorare și lipsă de apărare și duce la o zdruncinare de durată a înțelegerii de sine și a lumii. Cu alte cuvinte, în traumă nu poți folosi capacitățile individuale pe care le ai pentru a depăși pericolul la care ești expus și îți simți amenințată integritatea și chiar viața.

Mecanismul psihic al traumei

Sentimentul de neajutorare apare când simți că nu te poți ajuta nici tu, nici o altă persoană. Pe acest fond apare disocierea, care presupune ca tu sa te „rupi” de acea parte care te doare, să o abandonezi puțin, ca sa poți supraviețui. Altfel spus, psihicul nostru știe că suntem în risc, că nu ne putem apăra și are nevoie să pună în mișcare niște mecanisme de supraviețuire. Partea traumatizată rămâne în noi, alături de cea sănătoasă și de cea de supraviețuitor, și își face simțită prezența prin anumite simptome și suferințe. Această parte traumatizată păstrează „vârsta” traumei inițiale. De aceea trăirile și reacțiile noastre din prezent, atunci când funcționăm din traumatizare, sunt asemănătoare cu cele din acel moment la care s-a produs. 

Ce înseamnă o traumă emoțională sau psihologică?

Apariția traumei este determinată de:

– situații sau evenimente din afara noastră care ne-au marcat, pe care le găsim ca fiind traumatizante (să fii neglijat de părinți în copilărie, moartea unui prieten drag, să fii martorul sau victima unui abuz);

– modul în care aceste experiențe ne afectează.

Modul în care o persoană interiorizează și simte o traumă este foarte personal. Acest aspect depinde de felul cum este construită persoana, de procesul său de dezvoltare, de semnificația pe care i-o atașează unui eveniment, de factorii socio-culturali.

Ceea ce au în comun toate formele de traumă sunt frica si vulnerabilitatea lipsita de apărare. Apare frica de a avea încredere în alți oameni, frica de abandon, de a fi umiliți; într-un sens mai larg, frică de lumea din jur. 

Există mai multe tipuri de traume, printre care menționăm:

  1. Trauma de pierdere;
  2. Trauma de atașament, simbiotică, de iubire;
  3. Trauma de identitate;
  4. Trauma unui sistem de atașament;
  5. Trauma de a deveni agresor.

Într-o traumă, există mai multe faze:

  1. Faza de expunere la traumă (reacții de panică, frică intensă, amorțire, confuzie);
  2. Faza de invazie (amintiri ale situației traumatizante care produc anumite senzații, cogniții, gânduri, trăiri legate de eveniment);
  3. Confruntarea cu trauma și trăirea unei reacții personale;
  4. Concluzia relativă: capacitatea de a-și reaminti trauma în punctele ei esențiale, dar fără a se gândi numai la asta.

Unele persoane ajung să dezvolte, în timp, tulburare de stres post-traumatic (PTSD), dar majoritatea persoanelor vor prezenta simptome subclinice, deci nu vor primi un diagnostic, deoarece au identificat mecanisme proprii de a face față. Astfel, impactul unei traume poate fi subtil sau de-a dreptul distructiv. 

De ce avem traume?

Cele mai multe traume își au sursa în copilărie. Copiii sunt cei mai vulnerabili la traume deoarece nu se înțeleg pe ei foarte bine, nu înțeleg lumea din jurul lor și nici nu au resursele necesare de a face față posibilelor pericole. O parte din ce înseamnă o traumă timpurie este reprezentată de lipsa unei memorii active asupra a ceea ce a fost traumatizant – nu știi exact când a început trauma și când a început realitatea să ne apară așa temătoare și distorsionată.

Cum identificăm trauma în corpul nostru? 

Experiențele traumatizante rămân în corp, chiar și fără să te gândești la ele, fără să le realizezi. Mintea blochează, uneori, aceste amintiri, ca formă de apărare. Mintea face tot ce poate să evite disconfortul, să amâne momentul confruntării.

Primul pas pentru depășirea unei traume este reprezentat de conștientizarea faptului că trăim cu o traumă care ne distorsionează realitatea. Astfel, atunci când nu știi de unde vine înverșunarea cu privire la un loc anume sau la o situație anume, trebuie abordată starea, ajutandu-te de câteva întrebări: 

  • Ce asocieri a făcut creierul tău? 
  • Ce semnale îți transmite corpul într-un anume moment/loc? 
  • Când s-a mai întâmplat asta? 
  • La ce metode apelezi pentru a evita ca să te confrunți cu acele stări?

Astfel, un semn de însănătoșire sau o cale spre însănătoșire este să fii atent cu privire la toate aceste semnale ale corpului. Și să fii curios în ceea ce le privește.

Să ceri ajutor e un semn de sănătate. În loc să continui să trăiești cu multe întrebări fără răspuns, discută-le cu un specialist, îmbogățește-ți vocabularul emoțiilor, învață să îți descrii stările și nevoile.

Ajutorul specializat te va ajuta să găsești acea stare optimă de funcționare. 

Nu în ultimul rând, specialiștii în sănătate mintală vin către clienții lor cu un mesaj plin de speranță: nu sunteți singuri, nu este vina voastră pentru ce vi s-a întâmplat, iar forme de recuperare există, astfel încât viața să nu mai fie un loc temător.

Dacă ești într-un impas personal, din care ai impresia că nu știi să ieși, vino la Centrul Medical Bellanima, unde, în urma unei evaluări psihologice preliminare, vom ști să te îndrumăm spre tipul de terapie de care ai nevoie. 

Articol de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima

Fondat în anul 2013 ca primul centru medical din România dedicat tratării depresiei şi tulburărilor asociate, Centrul Medical Bellanima pune astăzi la dispoziţia clienţilor săi experienţa şi cunoştinţele unei echipe de specialişti din domeniul psihiatriei, psihologiei clinice și psihoterapiei pentru diagnosticarea şi tratarea, în mod integrat si pluridisciplinar, unei arii vaste de tulburări şi probleme psihice, pentru toate grupele de vârstă.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.