Tratament pentru depresie recomandat de psihiatrii și psihologi

Cum se tratează depresia la clinica Bellanima

Cum se tratează depresia la clinica BellanimaTratamentul depresiei presupune în primul rând acceptarea faptului că traversezi un episod depresiv și căutarea ajutorului de care ai nevoie, fie că este psihiatric, psihologic sau ambele.

Depresia nu reprezintă doar o tulburare mintală, ci și o stare de spirit care afectează o persoană pe de-a-ntregul. Depresia afectează felul în care te simți, gândești, felul în care te comporți si te raportezi la lume. Provoacă, astfel, deteriorare fizică și emoțională, ceea ce are efecte majore asupra funcționării de zi cu zi.

Depresia poate afecta pe oricine, femei sau bărbați, indiferent de statutul social sau de situația financiară. Chiar și persoanele care par fericite pot fi depresive!

Tratament pentru depresie 

Depresia este printre cele mai studiate tulburări mintale; astfel, au fost testate, studiate și validate diverse tratamente pentru depresie. În urma tratamentului primit, aproximativ 90% dintre persoane declară ameliorarea simptomelor.

Însă, înainte de diagnostic și tratament de depresie, un specialist în sănătate mintală (sau o echipă de specialiști, printre care psihiatru, psiholog clinician și psihoterapeut) efectuează o serie de evaluări, teste și interviuri. Scopul acestora este de a identifica simptomele specifice și de a explora istoricul medical și familial, alături de factorii culturali și de mediu care joacă un rol important. 

Simptomele depresiei nu se ameliorează fără intervenție. Persoanele care, din diverse motive, nu ajung la specialist și nu încep un tratament pentru depresie, vor avea o calitate a vieții scăzută și, în cazuri severe, se vor afla în risc mare de suicid. 

Opțiunile de tratament pentru depresie includ:

Tratament medicamentos (medicamente pentru depresie)

Deși multe persoane pot fi reticente la această cale de tratament, odată găsit dozajul potrivit și medicamentele pentru depresie potrivite, viața persoanei afectată de depresie se poate îmbunătăți considerabil. Spre exemplu, pot fi prescrise antidepresive, care au rolul de a îmbunătăți biochimia creierului. Antidepresivele nu sunt sedative, nu sunt tranchilizante, nu dau dependență. Cât despre beneficii, se așteaptă ca acestea să apară după minimum două săptămâni de administrare regulată. Însă, dacă după câteva săptămâni de administrare, persoana declară că nu simte nicio ameliorare a simptomelor sau combinația de medicamente pentru depresie îi provoacă efecte secundare neplăcute, medicul psihiatru este singurul în măsură să aducă modificări (treptate) liniei de tratament. Odată găsit tratamentul optim, medicul psihiatru poate recomanda ca acesta să fie continuat timp de cel puțin 6 luni. Iar pentru persoanele cu risc mare de recidivă (riscul ca simptomele depresiei să reapară după o anumită perioadă), medicul psihiatru poate recomanda o cale de tratament pe termen lung.

Psihoterapia 

În tratamentul depresiei, psihoterapia joacă un rol cel puțin la fel de important precum intervenția farmacologică. Psihoterapeuții au formarea și tehnicile necesare pentru a determina schimbări pozitive în viața persoanei. Printre beneficiile psihoterapiei se numără faptul că aceasta asigură un efect pe termen lung al intervenției prin faptul că persoana învață cum să gestioneze simptomele, stresul și relațiile din viața sa, cum să proceseze eventualele traume sau evenimente negative și, în general, cum să gestioneze mai bine provocările care îi apar. 

De la prima vizită în cabinetul psihoterapeutului, acesta va încerca să afle cât mai multe despre clientul său și simptomele depresive: când au început simptomele, cât durează, care este frecvența cu care se manifestă, ce efecte au asupra vieții sale de zi cu zi. Pe măsură ce psihoterapeutul și clientul lucrează împreună în cadrul ședințelor, focusul ședințelor se poate muta pe viitor: pe modalitățile în care clientul se poate adapta noilor situații din viața sa fără a mai trece printr-un episod depresiv, pe a seta așteptări realiste, pe a identifica din timp alunecarea într-un tipar de gândire ineficient.

Tipuri de psihoterapie recomandate în tratamentul depresiei

Terapia cognitiv-comportamentală

Se focusează pe abordarea și rezolvarea problemelor din prezent. În cadrul ședințelor, terapeutul ajută clientul să identifice gândurile sale ineficiente și distorsionate, cu scopul de a le schimba cu gânduri și comportamente eficiente, adaptative.

Terapia psihodinamică

Se focusează pe a merge la rădăcina problemei prin auto-reflectare și auto-examinare. 

Terapia interpersonală

Se focusează pe rezolvarea problemelor relaționale care pot contribui la dezvoltarea și menținerea simptomelor depresive (retragere socială, agresiune, conflicte, evitare, etape de tranziție și altele). 

În funcție de severitatea depresiei, poate fi nevoie de 10-15 ședințe de psihoterapie, în unele cazuri chiar mai mult. Deoarece este o intervenție pe termen mediu și lung, este important de identificat tratamentul pentru depresie adecvat și combinația de abordări care funcționează și care îi sunt și la îndemână pacientului, tocmai pentru a încuraja rămânerea în tratament și pentru ca tratamentul să aibă ocazia să producă efectele benefice mult dorite. 

La clinica Bellanima puteți face o programare pentru o evaluare psihologică preliminară care vă ajută să identificați tipul de terapie de care aveți nevoie în tratarea depresiei. 

Articol de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima. 

Lasa un comentariu

Incepe aici
close slider

Ofertă promoțională

Evaluare psihologica preliminara (2h) - 240 lei


Primul pas pe care il recomandam clientilor nostri, pentru a intelege ce anume poate fi imbunatatit din punctul de vedere al starii lor interioare, este evaluarea psihologica preliminara (2h) care are un pret special in aceasta luna.

La Bellanima, fiecare caz este tratat in mod personalizat, in functie de dificultatile, nevoile, obiectivele si resursele clientului nostru...


Detalii Pachet